A fost o listă cu 50 de voluntari acum 2 zile și a devenit un Slack cu 165 de colegi azi.
Sunteți niște ființe minunate toți cei care ați intrat și ați contribuit și sper să reușesc să vorbesc cel puțin o dată cu fiecare în parte.
Pentru că ne apropiem cu pași repezi de un milestone care trebuia să vină mult mult mai târziu, va fi nevoie să mai încetinim ritmul noilor adeziuni. Pe lângă dimensiunea din ce în ce mai greu de gestionat a comunității (cine ar fi pariat că ne adunăm așa de mulți?!), anticipez preventiv și situația de depășire a pragului de free membership din partea Slack. Costurile pentru abonament standard nu ni le-am putea permite momentan (6$ pentru fiecare user/month x 250 nu sună ok) așa că am luat următoarele măsuri:
formularul de recrutare va rămâne deschis, dar intrarea în Slack se va face mai lent și în urma unui proces de onboarding pe care îl voi defini curând; e ok să nu mai shareuim formularul zilele astea
am scris un mesaj 50% emoțional, 50% rațional către echipa de sales de la Slack sperând că poate fac o derogare de la regulile lor și ne oferă gratis sau ne amână schimbarea planului măcar o vreme
investighez opțiuni de organizare ca entitate juridică prin care să putem face abonamente și parteneriate în viitor
E fantastic să vezi cum s-a adunat atâta dorință de a ajuta într-un timp atât de scurt, dar e și foarte greu să o pui la treabă cât mai eficient. Ca să menținem energia asta bună de început am creat azi un canal nou numit #_sandbox_requests. Acolo intră spre discuție (și poate adopție) acele solicitări de ajutor venite din partea ONG-urilor direct către Brigada de Comunicare Nonprofit. Cele 7 cereri pe care le avem până acum par serioase chiar dacă nu sunt explicit legate de criza curentă. Merită să aruncați o privire măcar. Pentru și mai multe challenges în canalul cu briefurile noastre #_sandbox_for_ideas am să încep să pun din această dup-amiază câte 5 din ideile venite din formularul voluntarilor - vor fi în total mai mult de 30 de idei extrem de bine intenționate pe care abia aștept să aflu când le vom face, nu dacă :)
Ajungând tot mai aproape și de implementarea unora dintre proiectele la care se lucrează de ieri, după aprox. 1200 de mesaje postate pe 6 canale extrem de “hot” cred că s-au întâmplat azi și primele videocalls între membri ceea ce este o premieră internă promițătoare.
Ar mai fi de anunțat și faptul că am fost menționați în newsletterul DOR “Jurnal de pandemie” care la scurt timp după difuzare ne-a împrietenit cu comunitatea “From marketing to meaning” de pe Facebook și din care ne-au sosit membri noi și încurajări multe.
Spor!
Dana
Brigada de Comunicare Nonprofit